Atunci când alegi să nu alegi, ajungi să spui că „asta a fost din întâmplare”, „viața mi-a dat contextul ăsta” sau „nu am avut ce să fac”. Oamenii care nu își analizează deciziile ajung să trăiască o viață pe pilot automat. Și știi ce se întâmplă cu pilotul automat? Te duce undeva, dar niciodată nu ajungi acolo unde îți dorești.
Personal cred că toți suntem la o intersecție în acest an. Și începem să depindem din ce în ce mai mult de comportamente care până acum 5 ani nici nu apăreau în topul competențelor necesare pentru o viață sănătoasă. Pe lângă hidratare, autoreglare emoțională și 10k de pasi zilnic, gândirea critică urcă rapid din nice-to-have în must-have. Indiferent ce titulatură profesională ai, gândirea și specific gândirea critică devine un instrument zilnic de lucru.
În acest articol vei afla:
- De ce gândirea critică nu este un „skill de business”, ci un filtru esențial pentru alegeri conștiente.
- Care sunt cele 3 capcane prin care pilotul automat ajunge să decidă în locul tău — în carieră, în business și în viață.
- Cele 7 întrebări care nu îți oferă claritate imediată, dar îți arată unde ai pierdut contactul cu tine.
Gândirea critică nu e un moft intelectual. Nu e o abilitate „nice to have” pentru cine vrea să pară deștept în ședințe sau să argumenteze mai convingător la interviuri. E un spațiu de luciditate interioară, în care îți dai voie să vezi ce funcționează, ce nu mai funcționează, ce alegi pentru că ți se potrivește și ce repeți pentru că așa ai fost obișnuit.
În lipsa ei, deciziile tale se iau singure. Inerția le face pentru tine. Alții le influențează pentru tine. Și fără să îți dai seama, ajungi într-o carieră construită pe alegeri pe care nu le-ai conștientizat niciodată. O carieră „corectă” în aparență, dar care nu te mai hrănește. Un traseu care arată bine din afară, dar în interiorul tău se simte gol, confuz sau nesincer.
Când nu îți analizezi deciziile, trăiești din reacție. Din protecție. Din frică. Devii ușor de controlat și greu de gestionat — mai ales pentru tine.
Fără gândire critică, viața profesională devine un sistem de compensare
În loc să îți asumi direcția, începi să compensezi: lipsa de sens prin validare externă. Epuizarea prin „măcar am impact”. Nemulțumirea prin „nu e chiar așa rău”. Și apare oboseala profundă, nu cea de la task-uri, ci care vine din lipsa de aliniere.
Am fost și eu acolo. Am creat proiecte care aveau succes, dar nu aveau vlagă. Am acceptat roluri care „dădeau bine”, dar care nu-mi mai ofereau spațiu de creștere. Și mi-a luat ceva timp să înțeleg că nu lipsa de strategie mă ține pe loc. Ci lipsa unui moment de sinceritate cu mine.
Gândirea pe pilot automat nu te sabotează prin decizii proaste. Ci prin absența lor.
În munca mea de coaching cu lideri sau freelanceri blocați într-o stare de “nu mai știu ce vreau”, primul lucru pe care îl descopăr este lipsa unei structuri de reflecție. Nu lipsa opțiunilor, nu lipsa de timp. Lipsa unei practici în care să îți pui întrebările corecte, nu doar să planifici.
Am avut recent o sesiune de coaching cu o clientă, senior în zona de marketing. Mi-a spus: „Raluca, am crescut o echipă de la zero, am atins KPI-urile, am primit premiu pentru leadership anul trecut. Și totuși, de patru luni nu mai pot să intru în flow. Nu mai simt nimic.”
Am întrebat-o: dacă 2025 s-ar termina mâine, ce ai regreta că nu ai făcut în cariera ta? A râs scurt, a stat pe gânduri și și-a schimbat vocea când mi-a răspuns: „Să spun cu voce tare ce nu mai vreau. Să nu mă mai prefac că e totul bine. Să îmi asum că am crescut, dar acum vreau altceva.”
Gândirea critică nu e despre a înțelege rațional o situație. E despre a avea curajul să vezi ce ignori. Și să nu îți mai justifici alegerile doar pentru că „așa e normal” sau „așa se face”.
3 mecanisme prin care ne pierdem gândirea critică (și ne convingem că suntem pe drumul bun)
🔹 1. Status quo-ul care pare logic, dar e doar frică ambalată frumos Într-un episod din podcastul WorkLife cu Adam Grant, se vorbea despre cum oamenii preferă „the devil they know” – sistemul care nu le place, dar pe care îl cunosc. Riscă mai puțin. E previzibil. Și aparent stabil. Dar în realitate, ce numim stabilitate este, adesea, stagnare.
🔹 2. Oboseala care vine nu din muncă, ci din lipsa unui „de ce” Am crescut cu ideea că dacă ești obosit, înseamnă că faci ceva cu sens. Că e normal să te consumi. Că trebuie să alergi, să livrezi, să demonstrezi. Să lucrezi mult nu obosește. Să lucrezi mult pentru ceva care nu te mai reprezintă – asta e ce epuizează.Pentru că nu corpul e obosit. Ci sufletul care nu mai găsește niciun rost în agitația zilnică. Și, între un call și altul, între un to do și altul, între două mailuri trimise cu „sent from my phone”, evităm întrebarea reală: Oare chiar vreau viața asta sau doar nu știu cum să ies din ea?
🔹 3. Identificarea cu eticheta și uitarea de sinele real Am întâlnit oameni care se definesc prin titlu: „Sunt directorul x.” „Sunt antreprenor.” „Sunt head of sales.” Dar când scot titulatura, rămâne un gol. Pentru că nu au definit niciodată ce înseamnă să fii tu – dincolo de rol. Iar dacă nu știi cine ești fără titulatură, orice schimbare profesională o vei trăi ca pe o pierdere de identitate. Iar drumul asta te duce direct în cursa de hamster din care nu știi cum să ieși.
7 întrebări care nu-ți dau un plan, dar îți dau oglinda
În programele de coaching – fie că e vorba de lideri, freelanceri sau oameni aflați într-o reinventare profundă – am observat un tipar. Când apare blocajul, majoritatea oamenilor nu au nevoie de un nou plan de acțiune. Au nevoie de un moment sincer cu sine.
Nu despre ce să facă, ci despre ce nu mai vor să facă.
Personal sunt cel mai mare fan al instrumentelor construite din experiența proprie. Iar pentru mine în momentele de haos cel mai important este să am niste întrebări. Am citit acum mulți ani această afirmație și deși nu mai stiu cui să i-o atribui, o folosesc și acum: ”Adevărul nu lipsește. Doar că nu am învățat încă să îl chem cu întrebările corecte.”
Cele 7 întrebări de mai jos nu sunt „unelte de planificare”. Sunt ferestre. Dacă le tratezi ca pe checklisturi, nu te vor ajuta. Dar dacă le lași să lucreze în tine – și chiar scrii răspunsurile – ele pot deschide o claritate pe care nu ți-o poate da niciun mentor, consultant sau test de carieră.
- Dacă 2025 s-ar încheia mâine, ce ai regreta că nu ai făcut în cariera ta? Întrebarea asta nu e despre obiective. E despre dorințe amânate și curaj netrăit. Despre proiecte care stau în sertar. Sau despre adevărul profesional pe care nu ai avut încă tăria să îl spui. Regretele sunt semnale. Ele ne arată clar unde e nevoie de acțiune.
- Ce muncă te face să te simți viu? Nu e vorba de taskuri. Ci de acele momente în care dispare ceasul, și intri în flow. Poate fi un workshop livrat impecabil. Sau o întâlnire în care un client îți spune „m-ai ajutat să văd ce nu vedeam”. Identifică acele activități care te încarcă. Nu doar cele care plătesc facturile. Acolo e nordul tău profesional.
- În ce mediu profesional ai înflorit cel mai mult? Oamenii nu pleacă doar din companii. Pleacă din medii care nu îi văd, nu îi susțin, nu le dau spațiu să crească. Gândește-te la ultima oază profesională. Ce era diferit acolo?Află care sunt ingredientele mediului tău ideal. Și nu face compromisuri acolo. Pentru că un teren care nu îți susține creșterea te va consuma – nu te va valida.
- Cine ești tu fără titlu? Dacă mâine nu ai mai fi “manager”, “founder” sau “consultant”, ce ai rămâne? Cine ești TU dincolo de ea? Ce valori te definesc? Ce știi să faci chiar și când îți pierzi jobul? Dacă nu poți răspunde la această întrebare, vei trăi mereu cu frica pierderii.Valorile, abilitățile transferabile și capacitatea de a contribui – asta nu ți-o poate lua nimeni. Dar doar dacă știi să o formulezi.
- Ce obiceiuri îți dau senzația de progres, dar de fapt te țin în loc? Inbox zero nu e progres. Nici taskurile mici bifate zilnic. Zonele de confort bine ascunse sub productivitate sunt cele mai periculoase. Unde te minți că muncești? Toți avem automatisme care ne mențin în zona de confort. Dar dacă nu le recunoști, vor decide ele în locul tău. Și nu în favoarea ta.
- Ce nu mai ești dispus să accepți în viața profesională? Aici apare adevărata reinventare. Ce nu mai tolerezi: lipsă de autonomie? feedback ambiguu? lipsa de recunoaștere? Notează. Fă un pact cu tine că asta se oprește aici.
- Ce trebuie închis până la final de 2025 ca să poți începe 2026 altfel? E greu să construiești ceva nou când cari bagajele vechi. Ce trebuie să închei? Ce trebuie să spui? Închiderea nu e un punct. E un proces. Poate înseamnă o conversație amânată. Sau renunțarea la o colaborare care ți-a adus mai mult stres decât progres. Sau asumarea unei decizii mari. Indiferent ce înseamnă pentru tine, încheierea e condiția unui nou început.
Finalul nu e o concluzie. E un spațiu deschis.
Îți recomand să alegi una dintre întrebări. Răspunde sincer. În scris. Și apoi întreabă-te: ce fac cu acest răspuns?Pentru că viața profesională nu e doar despre carieră. E despre cine devii în fiecare decizie. Și despre curajul de a nu merge mai departe pe pilot
Poate că gândirea critică ți se pare un concept greu. Poate ai senzația că ai nevoie de timp liber ca să te așezi și să „analizezi”. Dar adevărul e că nu e nevoie de mai mult timp. E nevoie de mai multă sinceritate.
E ușor să mergi înainte pe un drum cunoscut. E și mai ușor să te convingi că alegi, când de fapt doar reacționezi. Dar dacă nu îți analizezi deciziile, nu îți aparțin cu adevărat. Doar le porți. Și ajungi să trăiești o viață „corectă” care, în tăcere, doare.
Ceea ce alegi să nu alegi astăzi va decide unde te vei trezi peste un an. Poate într-un business care merge, dar care nu te mai reflectă. Poate într-un rol sigur, dar care îți cere să îți tai din autenticitate. Poate într-o viață în care realizezi că ai bifat tot ce trebuia – dar ai pierdut contactul cu ceea ce conta cu adevărat pentru tine.
Gândirea critică nu e despre a deveni mai cerebral. E despre a deveni mai viu. Și, poate, mai liber.
Cu prietenie,
Raluca Culda, Coach & Strateg în claritate profesională
